☸️ SIMBOLURI SACRE ALE ORNAMENTICII POPULARE ROMÂNEŞTI

Simbolurile ornamenticii sacre româneşti sunt foarte multe, aici voi lua în discuţie, nu pe toate, căci mi-ar lua mult prea mult spaţiu, ci numai pe câteva dintre ele, cele mai importante în imageria poporului român şi care au directă legătură cu spiritualitatea pelasgo-geto-românescă.

SVASTICA

Înainte de a clarifica simbolismul svasticii atât de larg răspândit în tradiţiile antice vom spune că svastica nu este un semn/ simbol politic, în esenţa sa, ea cuprinzând tot ceea ce este mai puţin politic. Ea este un SIMBOL SACRAL de la origine şi până în prezent. Ea NU este un simbol exclusiv oriental cum cred unii deoarece ea poate fi întâlnită atât la amerindieni cât şi în Europa antică, la greci, celţi, fiind totodată şi un semn al lui Christos până în Evul mediu târziu.
La poporul român svastica are o importanţă fundamentală dată fiind fregvenţa cu care apare peste tot. În cimitire, în biserici, pe broderiile costumelor naţionale, pe pergamentele voevodale, etc. Or svastica, ce pare a se fi dezlipit direct din tradiţia primordială, „este semnul sau EMBLEMA POLULUI, căci într- adevar, lumea se învârte în jurul lui, Polul însuşi rămânând imobil şi neafectat de mişcarea pe care o produce; svastica nu figurează lumea ci acţinea principiului asupra Lumii” . În acelaşi timp însă „Centrul… este punctul fix pe care toate tradiţiile se învoiesc să-l desemneze ca Pol deoarece în jurul lui se efectuează rotaţia lumii”. M. Eliade ne atrage atenţia că în Centrul despre care este vorba se înalţă Muntele Cosmic, Arborele cosmic/ Arborele Vieţii identic în tradiţiile românilor cu Axis/Cardines Mundi sau Stâlpul/Columna Cerului.

Având în vedere că tradiţia românească este una de sorginte HIPERBOREANĂ – PELASGICĂ, ar trebui să găsim măcar nişte răsunete ale acestor încheieri prezentate mai sus. Şi aşa si este. Găsim în tradiţia românescă unele credinţe referitoare la Centrul Lumii. Bunăoară se crede că pământul este înconjurat de apa Sâmbetei. Apa Sâmbetei este matca tuturor apelor, ea fierbe asemenea apei rohmanilor (vezi Istrul/ Dunărea la Cazane). Acolo e cetatea lui Dumnezeu şi Mărul Roşu. Toate apele lumii ies din Mărul Roşu se răspândesc în lume şi se întorc la Mărul Roşu. Marea în care se află Mărul Roşu este MAREA NEAGRĂ (!), Mărul Roşu este Osia Pământului (Cardines Mundi/ Axis Mundi). El se găseşte acolo unde este Buricul Pământului (!) Pe Buricul Pământului este un MUNTE SFÂNT. Foarte ciudate aceste credinţe româneşti.

Oare mai trebuie să amintim şi credinţa ţăranului român din anecdota lui Lovinescu în legătură cu svastica:

„Nu! E a nost (semnul svasticii)! Îl avem de pe vremea urieşilor”?

Am spus că svastica este un simbol al Centrului dar el mai are un sens şi anume acela de SEMN SOLAR Aceasta înseamnă că el este hierogliful lui Apollo, ipostaza saturnică a lui Zamolxe, ca dădător al luminii. Ştim din mai multe izvoare antice că HIPERBOREEA era patria de origine a lui Apollo (Zalmoxe – n.r. Carmen Pankau) iar Clement din Alexandria se referă la Zamolxe cu epitetul expres de Hiperboreu. În calitatea sa de Tată şi creator al oamenilor Zamolxe este numit şi ZEUL OM iar unul dintre vârfurile cele mai înalte ale MUNŢILOR BUCEGI poartă chiar denumirea de OMU.

Un fapt deosebit de interesant pentru noi, în certificarea tradiţiilor româneşti legate de Centrul Lumii, este faptul că principalele culmi ale munţilor Bucegi privite dinspre nord întruchipează svastica ceea ce-l face identic cu Muntele Cosmic al legendelor tradiţionale, întrucât această figuraţie nu se mai gaseşte altundeva în lume. Or deţinătorul legitim al svasticii ca semn arhetipal, semn ce semnifică printre altele şi mişcarea, are PUTEREA DE ÎNVÂRTI ROATA LUMII, putere echivalentă cu solve et cuagula aflată în strânsă legătură cu simbolismul lui Ianus/Ion/Iancus/Iancu, stăpân al marilor şi micilor mistere, distribuitor al vieţii şi al morţii. El este acel LER ÎMPĂRAT, identic cu REGELE LUMII stăpân al rohmanilor şi al muntelui Om din Centrul Lumii, stăpânul POLULUI GETIC cum îl numeşte Marţial. Cu acest sens de semn al mişcării svastica apare pe piatra de mormânt a lui NEGRU VODĂ desemnând cele 24 ORE cosmice pentru că mişcarea sa indică 24 de poziţii pe cvadratura cercului ceea ce face din Negru Vodă un MESAGER AL CENTRULUI, al muntelui polar.
La prima vedere ne izbeşte înfăţişarea svasticii. Ea are forma a doi Z suprapuşi uneori Z transformându-se în S dar având acelaşi înţeles. Ea desemnează pe deţinătorii legitimi ai Polului, ai Centrului Lumii: Maica Pământ şi Tatăl Cer, cei doi Zamolxe (Artemis-Diana Zamolxe si fratele ei ceresc geamăn, Apollo Zalmoxe – n.r. Carmen Pankau), despre care am mai vorbit. În cazul celor doi S există însă un dublu înţeles: cei doi şerpi ai creaţiei, ce-i doi Zamolxe, amândoi reprezentaţi prin simbolul şarpelui dar şi o variantă a numelui Zamolxe – Salmoxe.

În fapt tradiţia românească ne spune că Osia Lumi se sprijină pe un balaur/ şarpe care se încolăceşte în jurul său. Cuprinzătoare privire a simbolismului caduceului hermetic unde cei doi şerpi se încolăceşc în jurul Arborelui Lumii pentru a se uni în vârful său dând naştere aurului hermetic, strălucirea spirituală şi puterea deplină asupra Polului şi svasticii care îl desemnează. Şi nu în ultimul rând, credem că are legătură şi cu acel mult vehiculat „păcat primorial” unde şarpele ori ne este reprezentat ca încolăcindu-se pe Arborele Vieţii ori ne prezintă şarpele ca element uranic el apărând din frunzişul Arborelui.

OCTOGONUL

În „Dicţionarul de simboluri şi arhetipuri culturale” Ivan Evseev ne spune următoarele:

„Cifra opt culcată este simbolul infinitului. Numărul opt se pune în relaţie cu octogonul – figură intermediară între pătrat şi cerc şi, ca atare, semnifică lumea intermediară, între cea terestră conotată prin pătrat şi cea uraniană, simbolizată prin cerc”.

Cristina Pănculescu ne lămureşte şi mai clar în privinţa simbolismului octogonului :  

“Octogonul este simbolul geometric plan al Centrului; simbolul numeric este 8…

Un alt simbol geometric plan ataşat Centrului este octogonul stelat. Acest simbol se raportează la aspectul activ, „ funcţional”, al Centrului … Prin Centru, după cum afirmă toate tradiţiile, se face legătura între Cer şi Pământ. Simbolul geometric plan al Cerului este cercul. Simbolul geometric plan al Pământului este pătratul. Simbolul geometric plan al Centrului este octogonul care face trecerea de la pătrat (Pământ) la cerc (Cer) şi reciproc”.

Ceea ce este mai interesant este că în ornamentică populară românească acest simbol este întotdeauna legat de Columna Cerului sau Osia Lumii, pe care grecii şi romanii o desemnau ca Polus Geticus, Axis Mundi şi Carmines Mundi; Columnă a Cerului care în plan material simbolizează trecerea de la Pământ la cer şi invers după cum octogonul face trecerea de la cerc la pătrat şi reciproc. Interesant este, de asemenea, şi faptul că forma schematică a octogonului este rezultatul juxtapunerii a două cruci: crucea greacă (+) şi crucea Sf Andrei (X). Or,numele Sf Andrei derivă de la substantivul masculin andros care în limba greacă înseamnă Om, iar Om, cum am vazut ceva mai sus, este desemnarea lui Zamolxe ca Stăpân al Centrului şi Rege al Lumii.

Tot Ivan Evseev ne mai spune: 

„Opt este numărul totalităţii şi al echilibrului cosmic, reprezentate prin cele opt direcţii ale spaţiuni (inclusiv geografice) şi prin roza vânturilor: patru puncte cardinale şi patru direcţii intermediare. Aceasta poate semnifica însă şi direcţiile migraţiei hiperboreene, cu caracter civilizator.”

Observăm în ceea ce priveşte octogonul sau steaua cu opt colţuri o complicaţie care ne determină să ne oprim asupra pătratului ca simbol al pământului. Unind vârfurile celor două cruci vom obtine două pătrate suprapuse simbolizând un caracter sacral dublu al pământului: Mama Pământ şi Pământul Solar (uranic).

Şi într-adevăr, tradiţia populară tinde sa ne dea dreptate:

”Steua Polară (desemnând Polul Ceresc unit de Columna Cerului cu Polul terestru ca Centru al lumii) este Împăratul nostru. Este veghetoarea cerului. Ea e Stejarul Câmpului.” Or, Steaua Polară face parte din Ursa Mare, după cum cu caracter ursid era reprezenată şi Diana/Artemis (Zamolxe – n. r. Carmen Pankau), ipostaza mai nouă şi mai „ funcţională” a divinităţii pământului Geea.

În ceea ce priveşte pământul „solar” vom spune că această denumire se aplică întotdeauna Centrului din care derivă, atât în plan spiritual, cât şi material, manifestarea. “Aceast pământ solar în tradiţiile antichităţii se numea Surya sau Siria şi este identic cu HIPERBOREEA lui Apollo/ Zamolxe”.

Vine să întărească această imagine tradiţiile româneşti care „de fiecare dată… când vor să exprime forţa, măreţia, frumuseţea, luminozitatea, ele (legendele – n.n) folosesc cuvântul SUR: Calul sur, Vulturul sur, munţii suri… Or în limba română modernă sur înseamnă cenuşiu ceea ce nu corespunde deloc sensului citat de noi…Noi socotim că în realitate acest sur este Soarele în limba primordială. Afirmăm chiar că „întunecarea” cuvântului ne convinge, căci ea corespunde „ întunecării” inerente legii de desfăşurare a ciclului”. Prin urmare şi octogonul este un simbol care legitimează tradiţia românească ca URMAŞĂ DIRECTĂ a celei PELASGO-HIPERBOREENE.

FUNIA ŞI ŞARPELE

Şarpele este un simbol extrem de răspândit şi cu o plurivalenţă de înţelesuri, atât pozitive (demiurgice, divine) cât şi negative (infernale). Una dintre principalele semnificaţii simbolice ale şarpelui se referă la curenţii cosmici care nu sunt altceva decât expresia acţiunilor şi reacţiunilor forţelor emanate de cer şi, respectiv, de Pământ. Unirea dintre Cer şi Pământ este manifestată tocmai prin aceşti curenţi pentru că fără ei aceasta nu s-ar produce. Atunci când şarpele are aceasta semnificaţie, este cel mai adesea asociat unor simboluri axiale cum ar fi arborele sau bastonul.

La români Şarpele este consubstanţial cu arborele cosmic (bradul sau Mărul Roşu) şi de aceea îl găsim în iconografia primară încolăcit pe arborele lumii. Din unele variante ale miturilor cosmogonice româneşti reiese că şarpele a preexistat cosmosului şi a ieşit odată cu arborele cosmic din apele primordiale. După părerea lui V. Lovinescu şarpele în formă de S, străpuns la mijloc de o săgeată simbolizează fixarea mercurului alchimic, ce este considerat ca un principiu feminin. Ceea ce este de-a dreptul curios este că geografia Europei şi mai ales a zonei Balcanice se joacă cu noi. Şarpele sub forma lui S este desenat în plan geografic de lanţul Muţilor Carpaţi Balcani care, culmea, este străpuns la mijloc de Axul lumii, care este SITUAT ÎN BUCEGI şi cunoscut sub numele de COLUMNA CERULUI.

Şarpelui în formă de S, prezent şi în cazul svastcii cu braţele curbate închipuind doi şerpi suprapuşi, i se asociază ca simbol echivalent spirala dublă ce se regăseste pe motivele ornamentale ale Columnei Cerului în ornamentica românească. Simbolismul dublei spirale este echivalent, dintr-un anumit punct de vedere, cu simbolul yin/yang (simbol getic ”preluat” neîntrebat, deci furat, ca multe altele, de la noi, geţii – n. r. Carmen Pankau) care, la randul său este prezent natural pe fata de N-E a vârfului Ocolit din Bucegi, şi care este legat de simbolismul OULUI LUMII ale cărui două jumătăţi, atunci când se despart, devin Cerul şi Pământul.

Amprenta acestui principiu s-a păstrat în ambele jumătăţi după separare: pe Pământ se identifică cu traseul sinuos al munţilor Carpaţi-Balcani străpuns de AXIS MUNDI în centru iar pe cer în constelaţia Dragonului, constelaţie circum polară care, după cum observă V. Lovinescu, are tocmai forma lanţului muntos. Altfel spus Costelaţia Dragonului şi dublul său dacă sunt luate împreună şi interconectat, aşa cum ne îndeamnă să facem însuşi spirala dublă, nu este altceva decât o hierofanie a şarpelui primodial. Ori tradiţile româneşti vorbesc despre un asemenea şarpe numindu-l EXPRESS Împăratul Şarpe. Ele spun despre un şarpe uriaş care trăieşte sub nisipurile malului mării şi anume într-o porţiune în care se deschide o peşteră care comunică cu marea şi cu nisipul. Se spune că acest şarpe este impresionat de către inima unui muritor a cărui inimă trebuie să bată într-un anume fel pentru a ajunge la auzul şarpelui. Când bătăile inimii ajung la el şarpele mugeşte de sub pământ dar nu poate fi auzit decât de cel căruia îi este adresat mugetul. Aceste tradiţii mai vorbesc şi despre un balaur ce stă încolăcit pe Osia Lumii.

Aceleaşi tradiţii ne amintesc de Ler Împărat care locuieşte pe un munte mare ce nu poate fi găsit decât de acela care place lui Ler Împărat. Este de semnalat aici faptul că nici Împăratul Şarpe nu poate fi auzit decât de acela a cărui inima i-a atras atenţia.

Lucru şi mai ciudat este faptul că ŞARPELE GLYKON, descoperit în tezaurul de statui de la Tomis, se termină cu un cap de OM iar corpul său închipuie o succesiune de spirale în formă de opt. Dacă avem în vedere aceste identităţi atunci putem spune că împăratul şarpe identic dintr-un anume punct de vedere cu Ler Împărat, este Regele Lumii, stăpân al centrului care nu este altul decât ZAMOLXE în calitatea de Zeu Om şi Zeu Moş.

Dacă până acum am vorbit de simbolismul şarpelui la nivel macrocosmic, vom trece spre înţelesurile microcosmice ale acestuia parcurgând un itinerar ce presupune o pornire din literatura vedică şi o oprire în tradiţia romanescă. O trecere de la regele lumii la protectorul casei şi familiei.
Un mit cosmogonic vedic ne spune că Şarpele primordial înainte de creerea lumii plutea imobil pe oceanul universal de lapte. Or, este ştiut că pentru români casa este un microcosmos cu valenţe sacre. Iar tradiţiile legate de casă implică existenţa unui ŞARPE AL CASEI, de culoare alba, ce stă în peretele sau sub pragul casei, nu muşcă, nu face rău nimănui ci doar ticăie motiv pentru care mai este numit şi CEASORNICUL CASEI. În descântecele româneşti preluate şi de cultura modernă se spune:

„Sarpele casei,alb, / Fără de venin/ Iata-ni-l azi în prag/ Falnic şi senin/ Laptele de la oi/ În blid alb adus/L-a sorbit domol/ Cam pe la apus”.

Deci Şarpele casei este identic la nivel microcosmic cu Sarpele macrocosmic, identic la rândul lui cu regele lumii situat în Centrul Lumii încolăcind columna cerului.
Pe de altă parte însă simbolismul şarpelui este preluat în imagistica populară, şi mai ales creştină, sub aspectul funiei care prin sinuozuităţile imprimate de mişcarea ei aduce extraordinar de mult cu mişcările unui şarpe. Or bisericile de lemn româneşti sunt înconjurate de un brâu în torsadă (răsucit) format din doi şerpi ale căror trupuri înlănţuite aduc cu o funie şi care se despart abia deasupra uşilor de la intrare.

CRUCEA

Crucea apare sub diferite forme în ornamentica populară şi este de O VECHIME MULT MAI MARE DECÂT CRŞTINISMUL(!). Crucea este în primul rând osătura octogonului în dublă formă (+ şi x) şi a svastiicii în forma sa simplă de cruce orizontală înscrisă cunoscută sub numele de cruce greacă (“preluata” neîntrebat, ca multe altele, tot de la geţi – n. r. Carmen Pankau).
În simbolismul tradiţional crucea este asimilată arborelui cosmic căci „ prin cruce = centru se operează comunicarea cu cerul”. În creştinismul popular nu se schimbă cu nimic situaţia

„Crucea, făcută din lemnul Arborelui Cunoştinţei Binelui şi Răului, este identificată sau se substituie arborelui cosmic; ea este descrisă ca un arbore care urcă de la pământ la cer, copac veşnic care stă în mijlocul cerului şi al pământului sprijinind cu tărie universul sau arborele vieţii plantat pe Golgotha. Pe de altă parte numeroase texte patristice compară crucea cu o scară, cu o coloană sau cu un munte”,

toate fiind simboluri ale lui Axis Mundi sau Osia Lumii.

Cu atât mai mult cu cât crucea verticală (crucea răstignirii cu braţul vertical mai lung şi cel orizontal mai scurt) prin axul său VERTICAL reprezintă tocmai AXUL LUMILOR iar cel ORIZONTAL reprezintă PLANUL TERESTRU în care se manifestă principiul coborât de-a lungul Columnei Cerului în manifestare.

Un alt simbol al Centrului este crucea orizontală care însă se raportează numai la un singur plan de existenţă (lumea) simbolizând expansiunea lumii în discuţie, pornită din centrul crucii după imaginea principiului simbolizat întotdeauna de punctul central al crucii. După acest principiu al crucii orizontale s-a ptrecut MIGRAŢIA pelasgo-hiperboreană dinspre centru (Geţia autohtonă, România) spre cele patru zări.
La cele mai sus amintite pare sa se raporteze şi crucea orizontală aflată în vârful unui ax piramidal situată pe acoperişul unei clădiri din incinta Mănăstirii Ialomiţei aflată în imediata vecinătate a muntelui sfânt.

STÂLPUL FUNERAR

Stâlpul funerar geto-românesc este identic cu Axa Lumii al cărei echivalent este Arborele Vieţii ce creşte în Centrul Lumii sau în Buricul Pământului. Or pentru români COPACUL VIEŢII este BRADUL care uneori este asimilat unui par ce ieşise din noianul de ape şi este pus la capătaiul mortului. Romulus Vulcănescu aminteşte de parul funerar geto-dac reprezentat pe Columna lui Traian, par care s-a transformat mai apoi în COLONETĂ FUNERARĂ. Uneori bradul este tăiat şi plantat la căpătâiul mormântului:

„Dar ei când m-au pus /În mijloc de câmp/cânii să-i aud/Cum latra-a pustiu,Si urla-a muţiu/Si sa mai aud / Cocoţii cântând/Muieri mimăind (jelind) /şi preoţi cetind/…./ Ei m-au îmbunat/ că ei ma sădesc/ Nu ma secuiesc/ Şi ei m-au mintit/ Ca m-au secuit/Jos la rădăcină/Cu fum de tămâie/Mai pe la mijloc/Chiti de busuioc/Tot milă şi foc/Sus la crengurele/Chiţi de ocheşele/Tât milă şi jele”.

Conform aceluiaşi R. Vulcănescu stâlpii funerari costituie categoria cea mai raspândită de monumente mitice folosite de români. Ei fac parte integrantă din piesele rituale ale înmormântării aşezându-se pe mormânt. Ca şi alte însemne stilimorfe funerare între care menţionăm târuşul suliţa sau săgeata bradului, crucea sau troiţa, stâlpul este un simbol al Columnei Cerului care, la rândul ei, este un substituit al Arborelui Lumii.

În tradiţiile şi datinile românilor Arborele Lumii sau Arborele Cosmic este LOCUL DE PORNIRE al unei călătorii către zonele cunoscute si necunoscute le cosmosului. Escaladarea nu se poate face de către oricine şi oricând. Au acces, în anumite condiţii şi cu anumite restricţii doar eroii, oamenii iniţiaţi şi morţii care au dus o viaţă virtuoasă. De altfel, obiceiul de a se marca cu menhire, succedanee ale Columnei Cerului, mormintele eroilor şi ale oameilor de seamă este foarte vechi datând din epoca pelasgilor. Eroii călătoresc prin mijloace numai de ei ştiute şi uneori sunt ajutaţi de animale fabuloase Pasărea Măiastră sau Pasărea Sufletului de exemplu, ce uneori este reprezentată în simbolistica stâlpului funerar printr-o pasăre plasată în vârful lui.
Această axă a lumii este identică cu pomul vieţii care creşte în centrul lumii sau în Buricul Pământului. Prin urmare şi un stâlp funerar poate simboliza Centrul Lumii ca de altfel şi Coloana Infinitului care-l reprezintă. Un astfel de centru nu aparţine spaţiului profan, geometric, ci spaţiului sacru în care se poate realiza comuniunea cu cerul sau cu lumea subterană. El este punctul paradoxal al rupturilor de nivel, punctul în care se poate transcende lumea fizică. Tocmai prin faptul că aici în centru se transcende lumea sensibilă, se transcende implicit şi timpul, durata, obţinându-se prezentul continuu atemporal.

Şi pentru a conchide vom spune că în tradiţiile româneşti lumea subterană unde merge sufletul şi trupul mortului într-o prima fază, lumea sensibilă unde rămân cei ce au supravieţuit răposatului, şi lumea celestă unde se retrage după o perioada sufletul celui plecat sunt unite tocmai de acest Axis Mundi sau Columna a Cerului. Acesta este motivul pentru care şi în prezent în tradiţia românescă rezidă un puternic cult al strămoşilor. Mai trebuie spus că acest Centru al Lumii este sălaşul, ca să spuneam aşa, al Regelui Lumii/ Zamolxe, stapân peste lumea de dincolo în calitatea sa de Ler împărat.

Sursa: zamolxe
Adaptare și foto: Carmen Pankau

Bibliografie
1. Rene Guenon, Simboluri ale ştiinţei sacre, Buc,1997
2. V. Lovinescu, Al patrulea hagealâc,Buc,1998
3. Cristina Pănculescu, Taina Kogaionului, muntele scaru al dacilor, Buc, 2009
4. Isac Evdeev,Dicţionar de simboluri si arhetipuri culturale,Timişoara,1994
5. V.Lovinescu, Dacia Hiperboreană,Buc,1996
6. R. Vulcănescu, Mitologie română,Buc,1985
7. R. Vulcânescu, Columna Cerului,Buc,1972

📜MISTERELE GETO-DACILOR – CARTEA LUI ENOH

 „Cartea lui Enoh” este una dintre cele mai controversate lucrări cu implicaţii biblice, fiind una dintre lucrările care nu au fost niciodată incluse în învăţăturile Bibliei pe motiv că aceasta nu ar putea fi înţeleasă de oamenii de rând.

Doi cercetători britanici, Robert Lomas şi Christopher Knight, au reconstituit în cartea lor, „Aparatul lui Uriel”, unul dintre mecanismele descrise în „Cartea lui Enoh”. Ciudatul mecanism poartă denumirea de „computer ceresc.” Rezultatul a fost unul neaşteptat, atât pentru cei doi cercetători, cât şi pe specialiştii din întreaga lume: după respectarea întocmai a indicaţiilor de construcţie din carte, aparatul rezultat s-a dovedit a fi COPIA IDENTICĂ a calendarului solar construit de strămoşii noştri geto-daci la Sarmizegetusa.

CARTEA LUI ENOH

„CARTEA AŞTRILOR CEREŞTI” a lui Enoh cuprinde învăţămintele pe care îngerii se presupune a le fi lăsat unor oameni „aleşi” de ei, pentru a-i ajuta să măsoare „traseele aştrilor şi relaţiile dintre aceştia, potrivit claselor lor, teritoriului şi anotimpului (…) precum şi legile lor”. Îngerii au numit manuscrisele „O CALE ÎN DAR”.

În mod inexplicabil, strania lucrare nu a fost niciodată inclusă în învăţăturile religioase, cel puţin nu în cele adresate oamenilor de rând. În carte sunt relatate faptele „îngerilor”, sau ale„mesagerilor lui Dumnezeu”, însă modul în care îngerii sunt prezentaţi aici este complet diferit de felul în care aceştia ne sunt descrişi de Biblie.

Mesagerii lui Dumnezeu erau descrişi ca fiind nişte fiinţe speciale, foarte înalte, care au încălcat nenumărate porunci divine, ba chiar şi-au luat neveste pământene. Din uniunea interzisă dintre îngeri şi oameni au rezultat copii uriaşi. De fapt, aceasta este şi singura referire la ei rămasă în cărţile Vechiului Testament: „Uriaşi erau pe Pământ în vremurile acelea, după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fiicele oamenilor şi le-au născut ele copii; aceştia erau uriaşii care au fost în vechime.”
Despre Enoh nu se ştiu foarte multe lucruri. Din „Dicţionarul de mitologie generală” al lui V. Kernbach, aflăm că Enoh a fost un patriarh care a trăit înainte de Potopul Biblic. Se pare că Enoh avea o legătură specială cu „mesagerii lui Dumnezeu” deoarece, din scrieri, rezultă că îngerii l-au luat cu ei în ceruri 200 de ani, timp în care l-au învăţat toate tainele Pământului şi Cerului, pe care l-au pus să le scrie, să le lase moştenire omenirii.

Enoh a lăsat mărturie scrisă că mesagerii lui Dumnezeu pe Pământ erau 200 şi aveau 18 conducători, iar cel care îi conducea pe toţi se numea Samiza. Mai departe, se povesteşte cum mesagerii lui Dumnezeu i-au învăţat pe fiii lor toate tainele Cerului şi Pământului, „iar acest fapt s-a aflat în Ceruri şi ei şi-au pătat renumele”, aducând asupra lor şi a progeniturilor mânia divină.

„1. Când oamenii s-au înmulţit în acele zile, au început ca fiicele lor să se nască graţioase şi frumoase;

2. Şi când îngerii, copiii cerului, le-au văzut, ei şi-au spus unii altora: să ne alegem femei dintre cele ale oamenilor şi să avem copii cu ele;

3. Atunci Samiza, şeful lor, le-a spus: eu mă tem mult că voi nu vă veţi atinge scopul;

4. Şi dacă aşa veţi face, mă tem că eu voi suporta singur pedeapsa crimei voastre;

5. Însă ei au jurat că n-or să renunţe;

6. Şi s-au jurat între ei cu blesteme reciproce (…)

10. Şi ei şi-au ales fiecare câte o femeie şi s-au apropiat şi au trăit cu ele şi ei le-au învăţat magia, toate încântările şi proprietăţile rădăcinilor şi ale arborilor; 11. Şi aceste femei au rămas grele şi au născut uriaşi.”

Conform unor teorii, Enoh ar fi fost fiul unuia dintre aceşti „mesageri”, teorie care ar explica de ce s-a bucurat de simpatia îngerilor şi de ce a fost atât de longeviv. Conform relatărilor din carte, „îngerii l-au ridicat către cer şi l-au dus atât de departe încât Pământul nici nu se mai vedea şi peste tot domnea un întuneric deplin”. 

Foarte interesant este şi descrierea pe care Enoh o face Pământului văzut din ceruri. Acesta îl descrie ca pe o sferă de culoare albastră, aspect pe care un om din acele timpuri nu-l putea şti. Practic, el a oferit aceeaşi imagine pe care cosmonauţii de astăzi o văd de la bordul staţiei spaţiale internaţionale.
Enoh mai descrie călătoria către un tărâm îndepărtat, unde îngerul Uriel şi ceilalţi îngeri s-au străduit să-l înveţe cum să construiască „computerul astroomic”. Apoi, l-au pus să scrie – în 366 de manuscrise, câte unul pe an – tot ce-i arătaseră şi-l învăţaseră. Enoh a mai fost lăsat pe Pământ încă un an pentru a-i învaţa pe oameni să desluşească cele 366 de manuscrise. După ce anul s-a încheiat, îngerii s-au întors şi l-au luat pe Enoh cu ei în ceruri.

Geto-Dacii cunoşteau secretul „COMPUTERULUI CERESC”

Misterioasa maşinărie descrisă în „Cartea lui Enoh” este un aparat de calcul astronomic, un calendar, ale cărui elemente principale erau formate din „stâlpi, portaluri şi ferestre”, dispuse în cercuri concentrice, cu o „potcoavă” din 21 de stâlpi în centru – locul de observare. Sună cunoscut?

Experţii bănuiesc că acest computer ceresc era folosit pentru studiul mişcărilor Soarelui şi Lunii, ale eclipselor de Soare şi Lună, schimbărilor de solstiţiu şi echinocţiu, dar şi a poziţiilor nodurilor Lunare.

Conform „Cărţii lui Enoh”, îngerul Uriel i-a dat patriarhului secretul construirii acestui aparat, ale cărui elemente difereau de la zonă la zonă, în funcţie de latitudinea de la care se făceau măsurătorile. „Aparatul lui Uriel” era esenţial pentru agricultură, care influenţa viaţa sedentară şi dezvoltarea societăţilor.

Fragment din Cartea lui Enoh

Patriarhul a fost dus de Uriel într-un loc secret unde i-a fost arătat un aparat cu care îngerii măsurau „traseele aştrilor şi legile lor”, precum şi „ce se întâmplă în toţi anii din lume până când se va termina noua creaţie”.

Aşa cum am afirmat la începutul acestui articol, aparatul din „Cartea lui Enoh” a fost reconstituit cu grijă de doi cercetători britanici: Robert Lomas şi Christopher Knight. Cei doi au observat o serie de similitudini între specificaţiile aparatului şi forma şi poziţionarea megaliţilor de la Stonehenge. În mod evident, prima lor concluzie a fost că acolo, în câmpia Salisbury, îşi avuseseră observatorul îngerii şi acolo fusese dus Enoh.
Ipoteza lor este însă greşită. Enoh se presupune că ar fi trăit înaintea Potopului Biblic, deci ori complexul de la Stonehenge este mult mai vechi decât spun istoricii (data construcţiei fiind aproximată undeva între anii 3.000 şi 1.600 î.e.n.), ori Uriel l-a dus pe Enoh în cu totul şi cu totul altă zonă.

„Cartea aştrilor cereşti” oferă cele mai bune indicii despre locul în care Enoh a văzut computerul ceresc construit de îngeri: „la vest, se ridică un munte mare şi impunător, din cremene”. Ori nicăieri în apropiere de Stonehenge nu există un asemenea masiv de cremene. Un alt indiciu este oferit de descrierea straniului aparat. În timp ce construcţia de la Stonehenge doar seamănă cu maşinăria din „Cartea lui Enoh” (aşa cum ambii autori au concluzionat), computerul ceresc arată identic cu SANCTUARUL de la SARMIZEGETUSA, mai exact cu calendarul solar folosit de strămoşii noştri.

În lucrarea „Impactul Romei asupra dacilor”, Paul Lazăr Tonciulescu scria că
„dacii cunoşteau şi foloseau un calendar solar considerat cel mai precis din antichitate.” 

Anul calculat de strămoşii noştri avea 365,242197 zile, faţă de 365,242198 la care a ajuns astronomia modernă. Calendarul dacic de la Sarmizegetusa permitea numărarea zilelor unui an cu ajutorul unor stâlpi dispuşi în formă de cerc, aşa cum le-a ieşit şi celor doi cercetători britanici. Însă, complexul megalitic de la Stonehenge avea o eroare faţă de „aparatul lui Uriel”: anul ieşea cu 366 de zile! Deci, modelul ar trebui căutat în alta locaţie, la altă latitudine! Spre deosebire de anul megalitic, ANUL GETO-DACIC era uimitor de precis, mai degrabă acesta părând a fi inspirat din „aparatul lui Uriel”.

APARATUL LUI URIEL SE AFLĂ LA PARALELA 45

„Aparatele îngerilor” de pe teritoriul Marii Britanii şi Irlandei au fost construite în piatră, ca ele să rămână în picioare pentru eternitate. Ale dacilor erau mai flexibile, cu stâlpi de lemn pentru elementele variabile ale computerului şi din andezit pentru cele fixe. Se poate trage concluzia că preoţii daci stăpâneau foarte bine tehnica de construire a acestor aparate circulare cu stâlpi, portaluri şi ferestre.

Arhanghelii conduceau care cereşti

I-a ajutat la calcule şi „locul bun” pe care l-au ales, aproape de paralela 45, iar la 45 de grade, orice formulă de calcul astronomic se simplifică pentru că tangenta şi cotangenta de latitudine sunt egale cu 1 şi se înlocuiesc, iar sinusul şi cosinusul sunt radical din 2 pe 2 şi, la fel, se înlocuiesc. Cu alte cuvinte, nu-şi oboseau mintea cu calcule inutile. De aceea şi ”calea în dar” era atât de precisă, în timp ce alţii, având acelaşi model astronomic, nu reuşeau să ajungă la precizia anului dacic.

Aşa cum au evidenţiat şi Robert Lomas şi Christopher Knight legat de complexul de la Stonehenge, atât Sanctuarul Mare de la Sarmizegetusa, cât şi celelalte construcţii asemănătoare identificate până în prezent, nu numai că au o orientare exactă de la Nord spre Sud şi respectiv de la Est spre Vest, ci sunt astfel aliniate, încât razele Soarelui care răsare le traversează de la un capăt la celălalt doar într-o singură zi pe an, şi anume pe data de 22 decembrie, atunci când declinaţia Soarelui este maximă şi începe iarna astronomică.

La acea dată, toate popoarele care celebrau cultul Soarelui şi al Lunii, organizau ceremonii ale focului, ca Soarele să nu îngheţe sau să dispară. Cu acest prilej se făceau şi profeţii generale.
S-a observat la sanctuarele geto-dacice poziţionarea „nodurilor Lunare”, puncte care au mare însemnătate pentru astrologi. Includerea lor în „aparatele lui Uriel” se justifică prin faptul că îngerii i-au învăţat pe fiii lor şi cum să prevadă „ce avea să se întâmple în toţi anii”, sub aspect zodiacal. Toţi astrologii care se respectă ţin cont de „nodurile Lunare”, pentru că Nodul Sud arată bagajul interior cu care ne naştem, iar Nodul Nord este calea pe care omul o are de parcurs.

Din perspectivă geocentrică, Nodurile Lunare rezultă direct din mişcările Lunii şi Soarelui în jurul Pământului, care exercită o influenţă aparte asupra dimensiunii spirituale a vieţii. Luna este exponenta Sufletului, feminităţii, receptivităţii, iar Soarele simbolizează Spiritul, masculinitatea, acţiunea.

Sursa: clubenigma. ro
Adaptare: Carmen Pankau

Bibliografie
• Victor Kernbach – „Dicționar de mitologie generală”
• Zecharia Sitchin – „Genesis Revisited”, 1990
• Georgeta Constantin – „Cartea lui Enoh”, editura Miracol, 1997
• http://angelinspir. ro/cele-6-motive-pentru-care-cartea-lui-enoh-a-fost-condamnata-609.html
• http://apocrife. ro/cartea-lui-enoh/
• http://adevaruldespredaci. ro/medicina-si-astronomia-la-geto-daci
• Cilivizaţii dispărute

⛰☀️INCREDIBIL! SUNTEM BURICUL EUROPEI!

Avem toate motivele să credem că strămoşii noştri stau la originea societăţii omeneşti. În 1961 au fost găsite în România câteva tăbliţe de lut cu o scriere care s-a dovedit a fi prima din lume. În anul 1999, un studiu făcut la Sarmizegetusa Regia a pus în evidenţă faptul că cetăţile getice cunoscute acum la Orăştie sunt doar o mică parte a unui oraş uriaş, de 200 km pătraţi, ascuns sub pământ – cel mai mare din Antichitate. Iar în anul 2002, la Anina au fost dezgropate oasele strămoşului tuturor europenilor, botezat de speologi „ION”. Toate aceste descoperiri sunt grupate în centrul şi sud-vestul României, tot în zona unde au fost găsiţi celebrii DINOZAURI PITICI, unicate mondiale.

După ce au găsit o mandibulă în peştera Anina, acum 7 ani, speologii Institutului „Emil Racoviţă” au pus problema datării fosilei. Acest lucru se face cu ajutorul izotopului Carbon 14 şi este o procedură care costă 500 de dolari. Savanţii români nu aveau însă aceşti bani, aşa că profesorii Erik Trinkaus de la Universitatea din Saint Louis, Statele Unite, şi Joao Zilhao de la Universitatea din Bristol, Marea Britanie, au acceptat să dateze ştiinţific mandibula. Ei au concluzionat că relicva are o vechime de 40.000 de ani şi este CEA MAI VECHE rămăşită a omului modern din EUROPA.

Pe de altă parte, pe baza acestui fragment, cei doi antropologi care au reconstituit chipul bărbatului, au descoperit că acesta are trăsături nemaiîntâlnite la vreo altă relicvă de acest fel. Ei susţin că acest craniu este dovada că omul modern (homo sapiens sapiens) s-a împerecheat cu omul de Neanderthal (homo sapiens neanderthalensis), care a trăit de acum 150.000 de ani până acum 35.000 de ani. Ca atare, străbunul nostru a revoluţionat tot ce se ştia despre teoriile antropologice cu privire la originea omului modern şi la legăturile sale cu omul de Neanderthal. Până la această descoperire, antropologii credeau că omul de Neanderthal a dispărut odată cu apariţia cu omul modern.

ION are însă caracteristicile ambelor tipuri de umanoid; asta înseamnă că ele au convieţuit şi chiar s-au împreunat. Până la descoperirea din MUNŢII ANINEI, cele mai vechi rămăşiţe ale omului modern erau din Africa şi datau undeva în jurul a treizeci de mii de ani. Imediat după stabilirea vârstei fosilei şi publicarea ştirii, oamenii de ştiinţă autohtoni l-au botezat pe PRIMUL EUROPEAN MODERN cu numele ION.

Cercetătorii au crezut la început că Ion a locuit chiar în peştera în care a fost găsit. După investigaţii ulterioare, s-a ajuns la concluzia că peştera nu a fost locuită. Nu s-au găsit unelte, prin urmare Ion a trăit şi a murit în altă parte, dar, în cele câteva zeci de mii de ani, mandibula sa a ajuns în adâncimea peşterii. Tot în acea peşteră a mai fost găsit craniul unui om ce a trăit acum 26.000 de ani, care a fost botezat VASILE.

Tot la noi s-a găsit craniul vechi de 35.000 de ani al unei femei
După ce, în februarie 2002, în peştera ANINA s-a găsit fragmentul de mandibulă care ar fi aparţinut primului european modern, cunoscut sub numele Ion, în 2003, alte descoperiri făcute în acelaşi loc au certificat faptul că în ţara noastră au trăit CEI MAI VECHI EUROPENI. În urma cercetărilor din 2003, specialiştii au găsit o bucată de craniu veche de 35.000 de ani, care ar fi aparţinut unei femei care a fost „botezată” MARIA. (Simona Josan)

PRIMA SCRIERE DIN LUME, GĂSITĂ ÎN JUDEŢUL ALBA

În localitatea TĂRTĂRIA, din judeţul Alba, a fost descoperit, în anul 1961, un important complex de cult, cu materiale ce atestă o continuitate de locuire de câteva mii de ani. Printre altele, s-au găsit şi trei (3) senzaţionale TĂBLIŢE DE LUT ARS, realizate pe la 4.500 î.Hr., conform datărilor cu izotopul Carbon 14.

Două dintre tăbliţe sunt acoperite cu semne cu caracter pictografic, cu peste un mileniu anterioare celor sumeriene. Iniţial, oamenii de ştiinţă au considerat că tăbliţele găsite sunt un fals. Însă, datarea cu izotop Carbon 14 a dovedit că aceste obiecte au o vechime de cel puţin 6.500 de ani.

Mai mult, şi în Bulgaria s-a găsit un vas vechi de „doar” 5.500 de ani pe care este desenat acelaşi tip de scriere. Concluzia este că în cazul TĂRTĂRIA, vorbim despre PRIMA SCRIERE DIN LUME, care s-a răspândit DE AICI în Asia şi Europa.

Din păcate, semnele au rămas nedescifrate până în ziua de azi.

SARMIZEGETUSA STĂ PE UN ORAŞ SUBTERAN de mărimea Bucureştiului

În 1993, România demara o amplă campanie de punere în valoare a cetăţilor getice de la Grădiştea, FĂRĂ ŞTIREA opiniei publice.
Un grup de oameni de ştiinţă români a efectuat la faţa locului, până în 1999, un studiu complex cu ajutorul unor aparate speciale de detectare a zidurilor şi a obiectelor îngropate.

Aşa s-a pus în evidenţă faptul că sub Sarmizegetusa şi sub celelalte cetăţi getice pe care le cunoaştem acum există un URIAŞ ANSAMBLU ARHITECTONIC MILITARO-CIVIL, compact, cu mai multe nuclee, întins pe o suprafaţă de peste 200 de kilometri pătraţi, bogat în aur şi cu multe ELEMENTE ANTERIOARE CIVILIZAŢIEI GEŢLOR.

Planurile acestui oraş antic, cam de mărimea Bucureştiului, au fost strânse într-un dosar, care a fost trimis Ministerului Culturii, însă INSTITUŢIA STATULUI nu a mai anunţat nimic în acest caz.

Sursa: C. Olariu Arimin

Adaptare și foto: Carmen Pankau

☀️GEŢIA, MAREA FAMILIE, TERRA GETARUM

Geţi, daci, traci, goţi, sciţi, celţi, etc. Care este numele nostru identitar? Cât de întins a fost Imperiul Getic? 

Puţină ordine prin GEŢIA, să clarificăm “misterul”…

Am ajuns AICI unde suntem, “datorită“ unor așa-ziși „istorici“, unor „fabricanţi“ de istorie la comandă, contra cost, bineînţeles. Istoria Neamului nostru dar și istoria lumii este falsificată, adevărul stă ascuns, ferecat prin biblioteci străine, în trezoare. 

Și totuși, adevărul iese singur la iveală, începem să punem toate informaţiile cap la cap, și să ne cunoaștem istoria.

Geţi, daci, traci, goţi, sciţi, celţi, etc., o confuzie naţională și internaţională, și asta pe bandă rulantă, voită sau nu. Sunt dovezi istorice indiscutabile și incontestabile! 

Numele identitar al Strămoșilor noștri, GEŢII, este scris de ei înșiși, pentru eternitate, cu litere de aur pe Tăbliţele de la Sinaia, numele lor: GEŢI!

Geţii, străbunii nostri, au condus aproape toată lumea, iar CENTRUL lor a fost AICI, la noi, în spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic, deci în România de astăzi. 

RĂDĂCINILE NOASTRE sunt Arimii (Râmnii) Peslagii și Geţii.
VIȚA noastră PELASGO-GETICĂ este răspândită ÎN TOATĂ EUROPA, din Lituania și Scandinavia, până în Britania și Iberia, Asia Mica, nordul Africii, întreg bazinul mediteranian, Geţii au fost PRIMII care au atins AMERICILE. 

🔹DIONISIE PERIEGETUL (138 d.H.) scrie: 

„În ceea ce urmează voi scrie despre cea mai mare ţară, care se întinde din Asia Mică până în Iberia şi din nordul Africii până în Scandia, ţara imensă a dacilor.”

🔹ROBERT SHERINGHAM, De Anglorum Gentis origine disceptatio, p. 159, spune: 

„Astfel chiar Pliniu, Mela, Solinus, îi arată pe geți ca poporul Traciei. Toți tracii ar fi fost un singur popor, adică geții, mărturisește Mela (sec. I d.Hr.). Despre vitejia, puterea și victoriile geților, nu este nevoie să înșiram multe vorbe. Este bine cunoscut, de la toți erudiții, că geții au fost cei care au supus aproape întreaga lume. Noi, anglii de azi, nu ştiu de ce ni se spune acum goţi, când noi suntem de fapt geţi de la Marea Neagră, iar strămoşii noştri, geto-dacii, ei fură cei care denumiră continentele aşa cum se numesc ele azi, Europa, Africa, Asia şi tot ei inventară tipurile de scriere şi de alfabet.”

GEŢII aveau mai multe etnonime, în funcție de teritoriile pe care le ocupau, însă indiferent cum îi denumeau străinii pe Strămoșii noştri: 

DACI, GEŢI, MISI, BESI, GETULI, TYRA-GEȚII, TISSA-GEȚII, AR-GEȚII, INDI-GEȚII, ILER-GEȚII, MYS-GEȚII, MATYGEȚII, SAMO-GEȚII, ANDI-GEȚII, AN-GEȚII, SAR-GEȚII, MYR-GEȚII, MASSA-GEȚII, GEATS, JATS, DJED (Egipt), YUEHZII( China), etc., 

ei erau cu toţii GEŢI.

Revenind la confuzia internaţională creată, printre altele: TRACIA și DACIA.

“Tracia” și “Dacia” au fost colonii ale imperiului roman, erau regiuni getice, de neam getic, denumirea noastră “daci” și “traci” este deci complet greșită, ei au fost geţi.

Exonimul “dac”/”daki” era folosite de către romani, iar exonimul “trac” era folosit de greci.

“Dacii” erau geţii înrobiţi de către cotropitorii și jefuitorii romani, și tot de ei ca „daci” botezaţi și asta în anul 106 e. n.

„Dacia“ este titulatura provinciei ocupate de imperiul roman (dar numai 14% din suprafaţa Geţiei – conform calculului d-lui profesor Gabriel Gheorghe, Fundaţia Gândirea”), iar restul imperiului s-a numit, bineînţeles, GEŢIA! 

“Dacii” nu defineau etnii, ci erau locuitorii unei provincii romane.
Cât despre așa-zișii “daci liberi”, aceasta este o sintagmă mincinoasă, dacă erau liberi, NU se numeau “daci”, ei erau geţi.
 

🔹HERODOT scrie în Cartea IV, tiparita in 1902 și premiată de Academia Româna, Dimitrie I. Ghica, următoarele: 

„Locuitorii Dunării aparţineau marii familii indo europene numite GETI, din care dacii, tracii si pelasgii erau numai ramuri.”

Grecii aveau prostul nărav de a boteza totul după bunul lor plac și “necesităţi”. Așa i-au “botezat” pe toţi cei ce locuiau la nord de ei în “traci”, erau de fapt geţi.

Trac (trake) înseamna în greaca veche miazănoapte, locuitor din Nord. 

Istoricii greci au generalizat cu bună știinţă acest termen la teritorii extinse, precum erau cele în care trăiau peste 200 de triburi din neamul geţilor. Pe hărţile lui Homer și Herodot, “Tracia” lor ocupa spaţii vaste, în realitate fiind GEŢIA.
 

CONFUZII PREMEDITATE, PROGRAMATE PENTRU A ASCUNDE ORIGINEA GEŢILOR

Care era MOTIVUL acestei confuzii premeditate?
Grecii aveau tot interesul să nu mai amintească de Geţi pentru simplul motiv că de la ei, geţii, şi-au însuşit, sau mai bine zis au furat, printre altele, aproape toată Mitologia, schimbând doar numele zeităţilor și prezentând lumii ca fiind a “lor”…

Iată aici un exemplu, o DOVADĂ a încercării grecilor de a stârni cât mai multă CONFUZIE:

🔹DIO CASSIUS (155 – 240), nepotul lui Dio Chrysostomos a scris o Istorie romană unde scrie despre strămoșii noștri atât informații corecte dar și unele false. La LI, 22 găsim următoarele date despre geţi, daci și sciţi: 

,,aceia locuiesc pe ambele maluri ale Istrului”, cei care locuiesc în dreapta fluviului şi fac parte din prefectura Mysiei îi numeşte MYSIENI, iar pe cei ce vin mai în sud, adică în Tracia îi numeşte ,,DACI sau GEŢI sau TRACI”. 

O confuzie “programată”!
 

O altă afirmaţie confuză: 

🔹“din NORDUL ISTRULUI (Dunării) în vremuri uitate de istorie a fost o migrație în sud pînă în munții Tracia, ,,căci poporul DACILOR îşi stabilise odinioară colonii în apropiere de Rodope.” 

🔹Același DIO CASSIUS a scris despre luptele romanilor cu acești geți sau daci în anii 55 î.e.n. următoarele: 

,,În timpul acesta M. Crassus este trimis în Macedonia şi Grecia să se lupte împotriva DACILOR şi BASTARNILOR… Aceştia sînt socotiţi ca SCIŢI.”

“Năravul” altora de a ne denumi mereu altfel, a dus la nașterea confuziilor, și asta pe bandă rulantă, confuzii preluate de toată lumea, inclusiv de “istoricii” noștri, confuzii care persistă până în zilele noastre, și ele trebuiesc clarificate și corectate, odată pentru totdeauna!

Carpato-dunărenii au fost menţionaţi din cele mai vechi menționări ca get-getae. Geţii sunt cunoscuţi sub mai multe denumiri, purtau exonime, deci nume date de alţii.
Aceste exonime, erau denumiri regionale ale Geţilor și nu defineau etnia, ei aparţinând de fapt marelui Neam al Geţilor, Neam născut la Gurile Dunării, care în expansiunea lor au creat multe Regate, iar împreună formau Imperiul Getic.
Concluzionând, „dacii“ și „tracii“ sunt denumiri regionale ale GEŢILOR, și NU etnice. Aici se face mereu confuzia între cetăţenie și etnie!

Să ne luminăm:

Dacii trăiau numai în Dacia.
Tracii trăiau numai în Tracia, unde cei mai renumiți au fost geții odrisi, cei care eu reunit triburile getice în Regatul Odrisilor,
Macedonenii trăiau numai în Macedonia,
Tribalii trăiau numai în Tribalia,
Moesii trăiau numai în Moesia,
Scytii trăiau numai în Scytia (Minor și Major),
Ilirii trăiau numai în Ilirya,
Iler-geții trăiau numai în Iler-Geția,
Troienii trăiau numai în Troada,
Hitiții trăiau numai în Regatul Hitit,
Panonii trăiau numai în Panonia,
Peonii trăiau numai în Peonia,
Dardanii trăiau numai în Dardania,
Geații trăiau numai în Scandinavia,
Tyra-Geții trăiau numai în TyraGeția,
Massa-Geții trăiau numai în MassaGeția, mai erau denumiți și scyți, cimerieni, parți, saci, saka, sakai, skutai, alani, sarmo-geți (sarmați).

 

Deci, după cum se observă, Geții erau aproape peste tot.

Cert este că:


Nu a existat NICIODATĂ o etnie, un Regat și nicio limbă tracă!

Nu a existat NICIODATĂ o etnie, un Regat și nicio limbă dacă!

Dacă Geţii și-ar fi spus “daci” sau “traci”, precis că nu și-ar fi denumit capitala SarmiGETuza.

La sfîrșitul secolului l e.n., antichitatea îi numea pe strămoșii noștri GEȚI, exact cum apare scris și pe Tăblițele de plumb descoperite la Sinaia, și nu “daci”.

Iată alte afirmaţii ale anticilor despre “traci” și “daci”:


🔹HERODOT pomenește peste 22 de seminții care populau zona sud-dunăreană: 

“bessi, bisalți, brygi, dalonci, crestoni, crobizi, skyrmiazi, nipsei, odomanți, odryși, trauși, bistoni, ciconi, dersei, edoni, geți, paiți, sapeni, satri.”

NICIUNDE nu scrie de o seminție TRACĂ!

🔹ROBERT SHERINGHAM (”De Anglorum Gentis origine disceptatio”, p. 159) spune: 

”Astfel chiar Pliniu, Mela, Solinus, îi arată pe geți ca poporul Traciei. Toți tracii ar fi fost un singur popor, adică GEȚII, mărturisește Mela (sec. I ).”

 

🔹FLAVIUS VOSPICUS din sec. III îi numește pe toți tracii popoare GETICE. 

🔹STRABON și HERODOT le spun populațiilor din Tracia ”seminții”, nu popoare, pentru că toate aceste ”seminții” aparțineau unui singur popor: GET. 

Izvoarele antice consemnează limpede faptul că populațiile europene și ale Asiei vestice PROVIN din Carpați.

 

🔹VASILE PÂRVAN arată limpede în ”Getica” (1982, p.51): 

”Cât privește sudul Dunării, până la Haemus, el era de mult getic. Dar GEȚII de aici erau numiți thraci.” 

Astăzi avem suficiente informații genetice încât să putem susţine că cele două popoare antice au fost: PELASGII și GEȚII, până la amestecul celor două, care au dat naștere multor triburi, și care prin înmulțirea firească a lor, au dat naștere multor neamuri.

Amprenta noastră genetică este cel mai bun argument incontestabil al nostru, “Dacii”, tracii” precum și o mulţime de alte popoare INVENTATE pe parcursul istorie, sunt toate de origine GETICĂ. Haplogrupul majoritar în Europa este deci… GETIC!

🔹UNIVERSITATEA DIN CAMBRIDGE scrie: 

“ În mileniul V î.e.n., spaţiul carpatic getic era singurul locuit în Europa; Spaţiul carpatic, getic, valah a reprezentat în antichitate OFFICINA GENTIUM, a alimentat cu populaţie şi civilizaţie, India, Persia, Grecia, Italia, Germania, Franța şi aşa-zisul spaţiu slav; Vedele, cele mai vechi monumente literare ale umanităţii, au fost create în centrul Europei. Faza primară a Culturii Vedice s-a desfăşurat în Carpaţi, cel mai probabil, iniţial în Haar-Deal. Din Ardeal provin strămoşii indienilor şi persanilor, albanezii, grecii, plecați prin Macedonia şi Tesalia, latinii, celții, germanii, iar strămoşii slavilor au ieșit prin strâmtoarea Moravă.”

Concluzionând, strămoșii noștri, Geţii, apar sub diferite nume:
 

DACI, GEŢI, TRACI ŞI SCIŢI, deşi CHIAR grecii spun că 

“SUNT UN SINGUR NEAM, care locuiesc în ţinuturi diferite, însă NU SUNT POPOARE DIFERITE!”

Prin urmare, neamul nostru GETIC a fost înlocuit, cu bună știinţă, cu “daci” și “goți”, urcând ambele neamuri și în ținuturile nordice pentru a nu mai înțelege NIMENI NIMIC!

O CONFUZIE VOITĂ și “reușită”!

Un lucru trebuie să ne fie clar: prin DENUMIREA FALSĂ de “Dacia” și “daci”, ne facem un deserviciu istoriei și neamului nostru, prin faptul că prin aceasta NE SCURTĂM existenţa noastra de zeci de milenii, la doar… 2 milenii. 

Romanii știau exact cine erau străbunii noștri! Întregul teritoriu al Geţilor a fost denumit de romani TERRA GETARUM.

Indiferent cum îi denumeau străinii pe stramosii nostri: 

DACI, GEŢI, MISI, BESI, GETULI, TYRA-GEȚII, TISSA-GEȚII, AR-GEȚII, INDI-GEȚII, ILER-GEȚII, MYS-GEȚII, MATYGEȚII, SAMO-GEȚII, ANDI-GEȚII, AN-GEȚII, SAR-GEȚII, MYR-GEȚII, MASSA-GEȚII, GEATS, JATS, DJED (Egipt), YUEHZII( China), etc.,

ei erau cu toţii GEŢI.

În pofida tuturor încercărilor de a ne șterge din istorie, de a ne fura identitatea, de a ne schimba originea noastră getică, nimic NU a funcţionat. Suntem și astăzi aici, unde ne-am născut, aici de zeci de milenii.

Există prea multe dovezi ale originii noastre, dovezi incontestabile și infailibile care nu se pot “șterge” și nici “negocia”!

Daci, traci, goţi, sciţi, celţi, etc. – cu toţii aparţin marii familii ale GEŢILOR.

Toate drumurile duc la NOI! De ce? Pentru că de la NOI, de aici din zona Carpato-Danubiano-Pontică, adică din România de astăzi, a pornit și a plecat TOTUL! Pelasgo-Geţii sunt civilizatorii lumii. Slăvit fie în veci numele lor!

☀️NIASCHARIAN! – Să renaștem! 

Autor: Carmen Pankau

 

☀️ TOMIRIS – REGINA LEGENDARĂ A MASSAGEŢILOR

Românii nu-şi cunosc adevărata istorie, ocultată lor. Capul sus… suntem de NEAM NOBIL! Când massageţii (Neam Getic – n. r. Carmen Pankau), conduşi de legendara regină TOMIRIS, îl învingeau pe Cyrus (Cirus), Roma era un mic sătuc. În lumea ştiinţifică a fost un adevărat şoc când s-a descoperit că Sarmisegetusa Regia era de circa 4 ori mai mare decât Roma, capitala unui Imperiu colosal.

Lumea fascinantă a strămoşilor noştri a oferit Antichităţii două personalităţi emblematice, considerate drept model pentru orice posibilă istorie universală a moralei războinicilor: Tomiris, regina massageţilor şi Dromichete, regele geţilor din sudul Carpaţilor.

Despre regina Tomiris, spre rușinea noastră, ştiu mai multe occidentaliidecât românii de astăzi. Norocul nostru a fost cã Diodor din Sicilia a descris scena de la Helis, în care Dromichete l-a dojenit pe Lisimah printr-o parabolã demnã de regele Solomon.

Acolo este cea mai frumoasã, cea mai paradoxalã, cea mai euticã politicã din istoria universalã. Despre Dromichete, învãtau pânã si copiii din România, dar și acest rege pare să fie uitat. Fãcãtorii de manuale nu mai vor să ofere exemple morale copiilor nostri.

Cu sigurantã, Tomiris ar fi rãmas necunoscutã pentru cultura europeană, dacã nu ar fi reușit să-l învingă pe Cirus cel Mare, regele perșilor, în anul 529 î.Hr. sau 530 î.Hr.

Cirus se numea Kurus, Kiros sau Keyhusrev, în limba persanã veche – farsi.

El a domnit în perioada 576–  529 î.Hr. și a pus bazele Imperiului Persan, a fondat dinastia Achaemenizilor. Ca un Baiazid al perșilor, el a cucerit Regatul Mezilor, Regatul Lydia și regatul Noului Babilon. A unit cele două regate iraniene. Cirus voia să cucerească și Egiptul, dar Tomiris i-a scurtat destinul de cotropitor.

Izvoare de importanţă deosebită, ce nu pot fi trecute cu vederea, ne vorbesc despre personalitatea şi faptele legendarei regine a massageţilor (massa.geţi/messa.geţi – Geţii cei mari), care a intrat şi în mitologia unor naţiuni din Orientul Apropiat şi Mijlociu.

Artiştii Renaşterii au imortalizat-o, iar Muzeul Luvrugăzduieşte un frumos portret al reginei Tomiris. Paulus Peter Rubens şi Mattia Preti au pictat, fiecare, câte un tablou cu Tomiris.

Muraev a scris baletul „Tomiris”, Voltaire, Shakespeare, Eminescu au prezentat în operele lor faima, destinul şi valoarea umană a reginei massageţilor.

Regina Tomiris a fost una dintre cele mai puternice personalităţi ale Antichităţii. Ea este revendicată, în diferite forme, de istoria străveche din Armenia, Georgia, Azerbaidjan, Turcia, Ucraina şi chiar Rusia. Atât în aceste ţări, cât şi în ţări nordice sau occidentale, restaurante, firme vestimentare, societăţi comerciale de profiluri diferite, etc., care îi poartă numele.

Biografii getului Alexandru Macedonnotează că tânărul rege macedonean era un mare iubitor de literatură şi istorie. Nu se despărţea de „Istoriile” lui Herodot, „părintele istoriei” (eronat denumit ca “părintele istoriei”, Herodot a fost un biet soldat care a scris după spusele altora – n. r. Carmen Pankau) – ionian născut în Halicarnas, cunoscător al geţilor din jurul Mării Negre, pe care l-a vizitat de mai multe ori. Plutarh notează că Alexandru Macedon a vizitat Pasargata – mausoleul închinat lui Cyrus cel Mare. El se considera urmaşul şi continuatorul glorios al reginei Tomiris.

Iar cărţile noastre de istorie, istoricii şi cercetătorii noştri păstrează o tăcere de neînţeles asupra acestei personalităţi extraordinare care l-a zdrobit pe trufaşul Cyrus cel Mare, dându-i pedeapsa capitală.

Herodot consemnează în opera sa:

„Caucazul formează bariera parţilor (neam scitic – n.T.F.) dinspre apusul Mării Caspice, iar pe urmă spre vest şi înspre răsăritul soarelui vine o câmpie de o întindere imensă (Asia Centrală, până în apropiere de China – nota T.F.) care se pierde în depărtare: această câmpie mare o ocupau massageţii, contra cărora avea Cyrus poftă să pornească cu armate”.

Istoricul Burchard Bentjes este autorul vastei lucrări „Civilizaţia veche a Iranului”, în care are numai cuvinte de laudă la adresa messageţilor „aşezaţi pe fluviul Sar Daria şi mai la est, principalul duşman al lui Cyrus”.

Istoricul grec Hekataios, trăitor la curtea regelui Cyrus, scria:

„Ei (Geţii – n. r. Carmen Pankau) cinstesc ca zeu numai Soarele şi animalul închinat lui, calul. Sunt războinici de temut, pedeştri şi călare, sunt echipaţi cu platoşe, iar armele lor sunt spade, securi de luptă din aramă. Harnaşamentele cailor sunt împodobite cu aur…”

Povestea massageţilor şi a lui Tomiris este cea mai semnificativă ilustrare a ideii că o ramură a geţilor a migrat din regiunea carpato-danubiano-pontică-balcanică spre răsărit încă din neolitic. Massageţii aveau o religie monoteistă şi se închinau la Soarele Neînvins, asemenea tuturor geţilor.

Cyrus, numit „Kurus”, „Kiros” sau „Keyhusrev”, în limba persană veche – farsi, considerat Baiazid al perşilor, a domnit între 576-529 î.Hr. şi a pus bazele Imperiului Persan. După ce a cucerit regatul Mezilor, regatul Lydia şi regatul Noului Babilon, reuşind să unescă cele două regate iraniene. Ambiţia lui Cyrus era să cucerească şi Egiptul, dar regina Tomiris i-a scurtat destinul de cuceritor.

La început, Cyrus a vrut să se căsătorească cu regina Tomiris. În „Istorii”, Herodot scria că aceasta l-a refuzat pe cel mai puternic om al lumii de atunci:

„Refuz să mă mărit cu tine şi jur pe Soare, domnul suprem al messageţilor, că te voi sătura de sânge” .

Prima bătălie s-a dat între o parte a armatei massageţilor, conduşi de Spargapises, fiul lui Tomiris, şi armata lui Cyrus, pe fluviul Sîr Daria, în Asia Centrală. Regele persan a ieşit învingător şi l-a capturat pe Spargapises. Regina i-a cerut să-i elibereze fiul şi să nu treacă fluviul. Spargapises nu a vrut să fie batjocorit în robie şi s-a sinucis, iar Cyrus şi-a trecut întreaga armată peste fluviu.

Perşii au fost învinşi, regina Tomiris a cerut să fie căutat cadavrul regelui, i-a tăiat capul şi l-a aruncat într-un cazan plin cu sângele năvălitorilor, pentru „a se răzbuna”.

Această scenă trebuie privită din perspectiva moralei războinicilor timpului, care-şi apărau neamul şi pământurile. Altfel nu vom înţelege nimic. Tomiris a impresionat Antichitatea prin lecţia ei aspră pe care i-a dat-o lui Cyrus. Era sancţiunea dată unui rege învins în numele dreptului massageţilor la viaţă şi existenţă liberă. Atunci, războinicii se conduceau după legile moralei nescrise ale păcii şi războiului.

Momentul este foarte asemănător cu pilda oferită de Dromichete invadatorului Lisimah două sute de ani mai târziu. La o distanţă atât de mare în timp, cei doi regi par să se conducă după aceleași legi morale nescrise ale păcii și războiului. În această mentalitate, rezidă practic etica lumii moderne, care prevede dreptul la viatã liberã pentru fiecare popor.

Dar cine vrea pace pentru naţiunea lui, trebuie sã se pregãteascã intens de război, spune un vechi principiu din stiinta conducerii statelor. (Pe acest principiu al descurajării s-a bazat si blocarea cursei înarmării nucleare de astăzi).

Prin urmare, nu doar scena dramatică, în care frumoasa regină a aruncat capul lui Cyrus în cazanul cu sânge, avea să-i impresioneze pe artiștii din epoca iluminismului și apoi a romantismului. Ei au reţinut semnificaţia morală a pedepsirii cotropitorului în numele dreptului sacru al popoarelor la libertate – idee foarte dragă tuturor celor care au teoretizat noţiunea de “naţiune” în secolul al XIX-lea.

Iordanes povesteste că la anul 527 î.Hr., Tomiris a pus bazele orasului TOMIS. Herodot scrie că, după victorie, Tomiris, Tamiris sauTimirise – după alte izvoare – a venit cu corăbiile pline de pradă în Dobrogea de astăzi și a pus bazele cetăţii. Descrierea massageţilor este foarte expresivã: luptători pe jos sau pe cai, arcași neîntrecuti, dar și curajosi mânuitori de lance.

Ei purtau armuri împodobite cu aur. Erau monogami, dar vãduvele de rãzboi erau tinute în colectivitate. Aveau o religie monoteistã. Ei se închinau la Soarele Neînvins, asemenea tuturor geţilor. Sacrificau cai pe altarele Soarelui.

În cartea “De origine actibusque Getarum” – “Despre originea și faptele geţilor” – Iordanes, get de origine, îl reconfirmă pe Herodot. Fiind conducătoarea unui asemenea popor, făcând apoi dovada unor fapte fără precedent, Tomiris continuă să-i fascineze și astăzi pe cei care se apropie de istoria veche. Unii cred că Tomiris stăpânea regatul amazoanelor, dar, după cum spun scrierile vechi, regina a urmat la tron după moartea regelui.

Eminescu o imaginează pe Tomiris în epopeea “Gemenii”, încă prea puţin cercetată. Kazahii de astăzi au convingerea că istoria lor a început cu… Tomiris. Massageţii erau numiti Saka. Unii istorici turci cred și astăzi că massageţii erau de neam turcic, fiind iranizaţi odată cu migratia lor spre răsărit!

Autohtonii din Tadjikistan și cei din Turcmenistan se revendică tot de la massageţi. Uzbecii cred la fel. Cambize a cucerit Egiptul cu ajutorul massageţilor, celebri în epocã datoritã cailor lor fãrã egal. Turcmenii susţin că rasa de cai Akhal-Teke provine de la massageti. Această rasă de cai i-au folosit mai târziu Darius și Alexandru Macedon.

Unii istorici considerã că massageţii au fost asimilaţi de iranieni și de chinezi. Oricât de diverse ar fi opiniile, toţi cercetătorii au căzut însã de acord pe o singură idee:

MASSAGEŢII erau de origine EUROPEANĂ.

Tomiris era asemuită cu Talestris, regina amazoanelor de mai târziu. Paulus Peter Rubens și-a intitulat tabloul “Tomiris, regina scitilor” (sau geţilor cei mari, neam getic, n.a.). Mattia Preti a pictat și el un tablou cu Tomiris. Iordanes o consideră pur și simplu “GETARUM REGINA” (sau a scitilor, deci… n.a.)…

De-a lungul veacurilor, până în zilele noastre, originea massageţilor a iscat numeroase controverse. Nu insist asupra acestora. Realitatea este că massageţii sunt urmaşii geţilor care AU MIGRAT spre răsărit din regiunea carpato-danubiano-balcano-pontică. Încă din neolitic.

Doi cercetători de renume, desfăşurându-şi activitatea în mod independent, au ajuns la aceeaşi concluzie privind originea comună a popoarelor ce sălăjuiesc din Antichitate pe întinsul spaţiu cuprins între Dunăre şi China. Este vorba de istoricul german Heinrich Iulius/Henry Jules Klaproth şi cercetătorul francez Saunt-Martin.

Elevi fiind, am fost învăţaţi să credem că migraţiile s-au produs numai din Asia spre Europa. Nu am fost pregătiţi să acceptăm că fenomenul s-a produs şi invers, în timpuri istorice străvechi. Locuitorii ancestrali din spaţiul carpatin au migrat în toată Europa şi spre răsărit, până în China. Asemenea tuturor geţilor, massageţii se închinau la Soarele Neînvins şi sacrificau cai pe altarele Soarelui.

Kazahii din zilele noastre sunt convinşi că istoria lor începe cu…Tomiris. Autohtonii din Tadjikistan, Turkmenistan şi Uzbekistan se revendică din massageţi.

Massageţii au ajuns până în Asiria. În perioada 669-626 î.Hr. s-au aliat cu regele Assurbenipal contra Mezilor.

Nenumărate dovezi indică faptul că amazoanele făceau parte din acelaşi neam al massageţilor. Ele formau un ordin al luptătoarelor din aceeaşi etnie. Mitul amazoanelor este reţinut de greci în epoca în care massageţii se deplasau spre Anatolia. Morminte ale amazoanelor au fost descoperite ala frontiera dintre Kazahstan şi Rusia.

Geograful antic Strabon (60 î.Hr.-26 d.Hr.) ne spune că neamurile getice vorbeau aceeaşi limbă, de la Carpaţi până în Centrul Asiei.

Darius, urmaşul lui Cyrus, a pătruns cu oştile în ţinutul massageţilor, însă nu a reuşit să înfrângă „triburile conduse de Tomiris”, după cum specifică cronicile.

Tot în cronici stă scris că Darius a fost oprit din războaiele de cotropire dincoace de Dunăre, „unde numai podul construit de perşi (peste Dunăre) îl salvă pe rege şi armata lui să nu împărtăşească soarta lui Cyrus, fugăritde oştile şeţilor”.

La fel, nici Alexandru cel Mare nu a reușit să cucerească pe massageţi. Faramane, unul dintre prinţii din Hortezum (vechi stat iranian construit în sec. VIII-VI î.e.n., pe cursul inferior al fluviului Amudaria) a vrut să încheie o alianţă cu acest mare comandant.

Arian, istoricul expediţiilor lui Alexandru, relatează că Faramanevenise cu 1.500 de călăreţi şi i-a propus lui Alexandru, în schimbul alianţei contra sciţilor din Ucraina, că îi va aduce şi pe Colehi şi amazoane. Istoricul Burchard Bentjes scrie că, în urma acestei alianţe, „sciţii din Ucraina şi de mai departe au fost alungaţi”, iar Faramane a înfiinţat statul Amu Daria.

Se pare că pe monumentul circular de la ADAMCLISIeste consemnată această luptă, deoarece pe monument apar şi AMAZOANELE. Iar mulţi istorici au căzut de acord că acest monument este MULT MAI VECHI decât pătrunderea lui Traian în Geţia Carpatină.

Prof. dr. în istorie Augustin Deacsubliniază similitudinea dintre scrierea din „Codex Rohonczy” şi scrierea alană, ALANII fiind urmaşii massageţilor. Odinioară, Prutul era considerat fluviul alanilor şi se pare că oraşul IAŞI a fost întemeiat de ei. Satul Iaşca de la gurile Nistrului, la fel.

S-au autointitulat yas, alanii fiind semnalaţi şi de chinezi, în 1260 e.n., sub numele de anzai, şi de greci care i-au numit asauoi. Alanii au migrat până în nordul Franţei în Spania şi nordul Africii. Osetenii de azi sunt urmaşii lor.

Tomiris – “GETARUM REGINA”, regina legendară a massa-geţilor, vestită în întrega lume, la noi însă aproape necunoscută…

 

Surse: Gabriela Dobrescu, Revista „Dacia Magazin”, nr. 44/iulie 2007, 2. Revista „Dacia Magazin”, nr. 46, septembrie 2007, George Vladescu

Adaptare și foto: Carmen Pankau

🎥☀️⛰ Traseu în Ceahlău: CASCADA DURUITOAREA

Traseu în Ceahlău: Cascada Duruitoarea, proprietatea Consiliului Judeţean Neamţ.

🇹🇩 Române, cunoaște-ţi, iubește-ţi și respectă-ţi Ţara și Neamul! (Carmen Pankau)

Sursa clip: serviciiwebdesign.  ro

🎥☀️⛰PIRAMIDA NOASTRĂ HOLOGRAFICĂ DIN MUNTELE SACRU CEAHLĂU, un FENOMEN UNIC în lume (2017)

🇹🇩 Române, cunoaște-ţi, iubește-ţi și respectă-ţi Ţara și Neamul!(Carmen Pankau)

Autorul: necunoscut.

Mulţumiri autorului pentru acest clip foarte reușit!

 

⛰☀️PIRAMIDA NOASTRĂ HOLOGRAFICĂ DIN MUNTELE SACRU CEAHLĂU, un FENOMEN UNIC în lume

Piramida, mai bine zis holograma unei piramide, este un FENOMEN UNIC în lume care se produce anual în primele zile ale lunii august, mai exact pe 6 august în masivul Ceahlău. Fenomenul nu apare oriunde ci la răsărit, unde stâncile formează niște umbre care, cu ajutorul norilor de ceață, formeaza imaginea 3D a unei piramide perfecte. Nu întâmplător muntele Ceahlău, intrat în mentalul colectiv, ca “muntele sfânt al românilor”. Acest munte sacru al românilor încă mai păstrează tainele lui ZALMOXIS. 

Din punct de vedere științific, piramida holografică este o intersectare a umbrelor muntelui în momentul în care își face apariția Soarele.

În prima decadă a lunii august, la răsăritul Soarelui, umbra vârfului piramidal Toaca, se suprapune cu umbra vârfului Piatra Ciobanului, și astfel se formează, timp de peste 80 de minute, o hologramă naturală, cu aspect de piramidă perfectă. 

Un alt fenomen optic se produce în Ceahlău și este poate chiar MAI IMPORTANT decât ea, fenomen de durată mai scurtă, și anume ÎNAINTE de apariția piramidei hologramă, apare spre vest, pentru câteva minute, mirifica CALE A CERULUI.
 
Prin jocul de lumini și umbre din primele minute ale răsăritului, umbra vârfului se proiectează pe cer, pierzându-se în adîncimile acestuia, astfel încât pare că între cer și pământ s-a deschis un imens și nesfîrșit drum întunecat, mărginit în stânga de un parapet luminos. Este sigur că această sublimă CALE CELESTĂ a fost observată de oamenii muntelui, în special de SACERDOȚI, din cele mai vechi timpuri.

Dimitrie Cantemir, celebrul domnitor-cărturar și inițiat, amintește în lucrarea sa “Descrierea Moldovei” despre CALEA SACRĂ, care urma drumul Bâcului, până la Chișințu iar de acolo mai departe, spre est. Acest drum interesant este marcat de megaliți și chiar de mici piramide orientate pe aceeași direcție. 

Prin unicitate și măreție, fenomenul constituie, fără îndoială, din cele mai vechi timpuri, o autentică hierofanie (termen prin care se înțelege că ceva sacru ni se arată, mister) și, după opinia noastră, constituie principalul motiv pentru desfășurarea, în timpul apariției sale, în prima decadă a lunii august, a SĂRBĂTORII MUNTELUI, o sărbătoare uraniană, cu o vechime posibilă mai mare de 5.000 de ani, peste care S-A SUPRAPUS o sărbătoare creștină.

De fapt foarte, foarte rar se distinge si A TREIA LATURĂ și mai mult in septembrie-octombrie. În majoritatea cazurilor, se vede doar o umbră bidimensională.

Intensitatea maxima NU este pe 6 august ci în toată perioada 21 iunie 22 septembrie (între solstiţiu și echinocţiu) .

Cei care cunosc foarte bine zona știu că în Ceahlau se pot vedea distinct trei asemenea fenomene optice în trei locaţii diferite. Una pe răsărit și două pe apus.

Cert este ca fenomenul este vizibil TOT TIMPUL ANULUI, neavând NICIO LEGATURĂ cu 6 august și cu SĂRBĂTOAREA RELIGIOASĂ aferentă. Mai degrabă se poate asocia cu ZIUA MUNTELUI CEAHLĂU care se sărbatorește în prima Duminică din august. 

Ziua Muntelui este o SĂRBĂTOARE URANIANĂ UNICĂ ÎN LUME cu o vechime probabil de peste 5.000 de ani ÎNAINTEA CREȘTINITĂŢII.
 
Surse: File de lumină, RP
Adaptare și foto: Carmen Pankau

☀️ÎN BEZNA TRECUTULUI SE FACE LUMINĂ

Am fost ţinuţi atâta timp în întuneric, în credinţa că suntem “nimeni” și că nu merităm nimic, că trebuie să ne ţinem capetele plecate și gura închisă… pe vecie.

Ne-au ţinut în întuneric și fără hrană sufletească, ne-au ţinut flămânzi.

Ne-au sufocat cu atâtea minciuni, am fost manipulaţi perfid, și suntem încă… 

Așa ne-au vrut, dezbinaţi.

Ne-am minţim frumos, ne-am lăsat păcăliţi. Mulţi dintre noi au deschis ochii și privesc cu nedumerire și se întreabă cum este posibil. Ei bine, am început să ne deșteptăm, suntem mai informaţi, începem să înţelegem CE se întâmplă în jurul nostru, și DE CE, tot mai mulţi percep unde s-a ajuns cu atâta minciună. 

Am greșit, dar mai este o cale de întoarcere. Întotdeauna!

Adevărul este că “lor” le este frică, ca noi să NU renaștem!

“De ce ţi-e frică, de aia nu scapi” spune o vorbă românească. 

Până acum, “ei” au câștigat batăliile, nu toate, dar NU au câștigat războiul.

Ultimul cuvânt încă nu a fost spus, ultima filă de istorie încă nu a fost scrisă!

Se încearcă de veacuri să ne șteargă din istorie și să ne îngroape… Nu funcţionează!

Apa trece, pietrele rămân…

Vom fi din nou ceea ce am fost, ceea ce ne este menit, ceea ce ne este scris în sângele nostru fierbinte și nobil, în ADN-ul nostru zeiesc! 

Este cineva care veghează asupra noastră!

Și “ei” ne privesc nedumeriţi și indignaţi în colbul pe care îl lăsăm în urma noastră, întotdeauna de la spate, acolo unde le este și locul.

Mergem mai departe, mergem înainte!

☀️NIASCHARIAN! Să renaștem!

Carmen Pankau

🐮 STEMA MOLDOVEI – O ISTORIE STRĂVECHE ŞI MULTIMILENARĂ. De ce se ascunde marele adevăr?

Mitul taurului găsit la Parţa, în cultura carpatină îşi continuă existenţa simbolistică religioasă prin capul de taur din aur, descoperit la Poiana Coţofeneşti, judeţul Bacău şi datat în secolul Vll î.e.n. precum şi pe numeroase tăbliţe de plumb ce stau ascunse de nemernici la Institutul de Arheologie din Bucureşti şi care prezintă adevărata istorie a neamului arimin.
Simbolul capului de taur sau bour cum i s-a spus la începutul feudalismului românesc, apare pe primele steme ale Moldovei de la începutul secolului XlV.

Mă voi învrednici să le mai arăt cu dovezi arheologice, că religia Sfântului Soare, a lui Sântu și a celor șapte îngeri bătrîni care îl ajutau pe Bunul Dumnezeu la rânduirea și rânduiala cerurilor, noi NEAMUL CARPATIN care ne ținem GET-BEGEȚI, am practicat-o de la mijlocul mileniului ll î.e.n. pînă pe la 1350 în timpul primilor domni mușatini – adică frumoși – care își aveau capitala la BAIA în apropiere de Fălticeni.

Prima lor stemă avea în centru un cap de taur/bour solar identic cu cel descoperit la Craiova și vechi de prin secolul Vl î.e.n. Atât capul de bour descoperit în situl de la Craiova cât cel de pe stema Moldovei, au în frunte simbolul soarelui înrăzat pe cînd pe discul de la Nebra, el este prezentat chiar sub forma unui disc așa cum era în religia egiptenilor.

Bourul din stemă are între coarne o stea cu opt raze, adică cei șapte îngeri bătrîni împreună cu Tatăl Ceresc, prin care se rînduiește Calea Adevărului și Dreptății lui Dumnezeu, în partea stângă a botului sunt șapte stele așezate la fel ca pe discul de la Nebra, reprezentînd pe cei șapte dio din religia geților, iar în partea dreaptă este semiluna în aceeași formă ca pe acest disc. Dar grupul de șapte stele așezate pe cele două artefacte, dacă sunt unite după regula triunghiului isoscel, dau două triunghiuri, unul cu baza în sus, iar celălalt cu baza în jos, formînd așa-zisa ,,stea a lui David” însă având în mijloc un punct mare.

Ori acest simbol se găsește în vechiul lăcaș de cult de la ȘINCA VECHE din mileniul V sau lV î.e.n. iar aici punctul/steaua din mijloc este reprezentată printr-un cerc care este împărțit în două părți egale printr-o șerpuire, adică simbolul înțelepciunii cerești cum se vede în imaginea alăturată. Dar ,,steaua lui David” a fost descoperită la VINCA făcând parte din literele și simbolurile sacre folosite de populațiile de pe malurile Istrului, însă cu vreo 7.000 de ani înainte ca îndemânaticii c-zari să o fi furat de la mioriticii carpatini în secolul Xll al erei noastre cînd au furat și scrierea pe care au numit-o Cabala.

Grupul de șapte stele al Pleiadelor sau al lui ZABELO/APOLO apare și pe un car solar din epoca bronzului (2. 400-800 î.e.n.) descoperit în sudul Danemarcei în anul 1902, în localitatea Trundholm, fiind format dintr-un car cu șase roți care au numai patru spițe aranjate sub formă de cruce, iar osiile sunt unite printr-o tijă. De aceasta este fixat în partea stângă calul solar iar în partea dreaptă este un disc din bronz acoperit cu aur păstrat numai pe o parte unde se vede în mijloc grupul celor șapte puncte din care lipsesc două, fiind în poziție identică cu discul de la Nebra.

Același grup de stele se vede pe o monedă descoperită în Marea Britanie în anul 2005, din CATEGORIA MAIA, iar sub calul solar sunt imprimate cele șapte stele prin șapte puncta, așa cum sunt și pe discul de la Nebra, dar mai au în plus niște săgeți ieșite din fiecare punct și care au în capăt un fel de biluță. În partea de sus a botului calului este semiluna cu o stea în cavitate cum este pe discul de la Nebra, iar în dreptul botului sunt două triunghiuri cu câte un punct în mijloc, simbolul Tatălui Ceresc din religia strămoșească, care a fost “împrumutată” de religia creștină. 

În Banat s-au descoperit în anul 1840 mai multe monede de argint de tip Maia care arată pe avers bustul lui Zabelo sau APOLO după zisa grecilor, iar pe revers este o stilizare a lui Zabelo urcat pe calul solar. Deasupra capului divinității, dar în spate este scris YU, adică Mântuitorul. Figura calului seamănă foarte mult cu cea de pe moneda descoperită în Marea Britanie.

Dar această simbolistică sacră o găsim imprimată și pe discul descoperit la Phaistos și datat pentru perioada 2.000-1.700 î.e.n. el ajungînd în Creta poate ca pradă de război, fiindcă nu s-a descoperit nimic care să-l lege de cultura acelor locuri. Cercul cu cele șapte puncte înscrise în el, asemănătoare ca poziție cu cele de la Nebra și de pe stema Moldovei, este unul din semnele cele mai folosite în acest sistem de scriere. Alături de el, este cosorul identic ca formă cu cel de pe stîlpii de piatră de la Gobekli Tepe, găsindu-se pe tăblița rotundă de la Tărtăria, în alfabetele geților și pictogramele folosite în Sumer.
Brățările descoperite la Nebra, în sud-estul Germaniei, seamănă foarte mult cu cele de la Sarmisetuza și cele făurite de sarmați așa cum rezultă din imaginile de mai jos.

Cât timp o vom ține cu sfintele făcături ale „unora“ lui A. T. Laurian, Eliezer Schein/Lazăr Șăineanu, V. Pîrvan și toată liota de trădători de Neam și Țară, nu vom putea înțelege aproape nimic din aceste resturi de spiritualitate ale NEAMULUI GET, care au reușit să scape de distrugerea timpului.

Aceste imagini sunt dovada de netăgăduit a continuității religiei strămoșești pe plaiurile noastre mioritice timp de peste 3.000 de ani.
Sursa: ariminia. ro
Adaptare: Carmen Pankau